|
|||||||||
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI | |||||||||
Anunţ 25 februarie 2014 - “5 licee - 5 muzee” Ediţia a 7-a |
Anunţuri diverse | ||||
Primăria Municipiului Bucureşti
Sediu:
Splaiul Independenţei nr.291-293, sector 6, Bucureşti Tel: 021. 305.55.00
|
Muzeele îi aşteapta din nou pe liceeni. “5 licee - 5 muzee” Ediţia a 7-a Joi, 27 februarie 2014, ora 11:00, în Sala de Festivitati a Colegiului National “Matei Basarab” Bucureşti va începe ediţia a 7-a a proiectului “5 licee - 5 muzee”, care debutează cu o conferinţa de lansare ce îi va aduce împreuna pe toţi participanţii la aceasta etapă – elevi, profesori şi organizatori. „5 licee - 5 muzee” este un proiect educaţional dedicat elevilor de liceu, prin care se doreşte încurajarea participării tinerilor la manifestări culturale. Elevii din 5 licee din Capitală vor beneficia de vizite gratuite la 5 muzee din Bucureşti, fiind provocaţi şi la un concurs online de cultură generală. La aceasta ediţie a proiectului „5 licee – 5 muzee” ce se va desfăşura în perioada februarie – iunie 2014, vor fi implicaţi 250 de elevi din 5 licee din Bucureşti: 4 noi licee – Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti”, Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuţă” şi câştigătorul primei ediţii a proiectului din 2008 – Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”. Cele 5 muzee care au răspuns invitaţiei de a participa la proiect şi care îi vor provoca pe liceeni la concursul online de cultură generală sunt: Muzeul de Arta Veche Apuseană “ Ing. Dumitru Furnica - Minovici “, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I". În cadrul conferinţei se va lansa şi un al doilea concurs pentru elevi cu tema „5 motive în 5 minute” prin care tinerii sunt încurajaţi să realizeze un material video de prezentare pentru unul dintre muzeele implicate în program. Conferinţa de lansare a celei de a 7-a ediţii a proiectului educaţional va avea loc joi, 27 februarie 2014, începând cu ora 11:00 în sala de festivităţi a Colegiului Naţional “Matei Basarab” din Bucureşti. La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai organizatorilor (Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti şi ECDL ROMANIA) alături de elevii şi profesorii implicaţi la aceasta ediţie, precum şi reprezentanţi ai celor 5 muzee participante, care le vor aduce în atenţie elevilor propunerile de anul acesta. „5 licee - 5 muzee” şi-a propus declansarea unei „epidemii sociale” de vizitare a muzeelor în rândul tinerilor, sub forma unui concurs între 5 licee din capitală. Lansat în anul 2008, proiectul a avut un impact pozitiv atât în rândul elevilor cât şi a profesorilor şi astfel, organizatorii împreuna cu muzeele implicate au fost încurajaţi sa continue programul. Vă aşteptam cu mult interes joi, 27 februarie 2014, în Sala de Festivităţi a Colegiului Naţional “Matei Basarab” din Bucureşti, str. Matei Basarab nr. 32-34, sector 3. Pentru detalii suplimentare: Daniela STĂNCULESCU, Coordonator Proiect Elena Chiru, Manager de Proiect |
Primăria Municipiului Bucureşti © 1996 - 2013 |